Articolul 70 - Dreptul de sedere permanenta
(1) Dreptul de sedere permanenta se acorda, la cerere, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, pe perioada nedeterminata, strainilor titulari ai unui drept de sedere.
(2) Dreptul de sedere permanenta nu se acorda urmatoarelor categorii de straini:
a) titulari ai dreptului de sedere temporara pentru studii;
b) solicitanti de azil;
c) beneficiari ai protectiei umanitare temporare sau ai protectiei temporare;
d) titulari ai dreptului de sedere conferit de viza diplomatica sau de serviciu.
(3) Dreptul de sedere permanenta inceteaza in urmatoarele situatii:
a) in cazul anularii sau revocarii;
b) in cazul obtinerii unui drept de sedere permanenta pe teritoriul altui stat;
c) in cazul absentei de pe teritoriul statului roman pentru o perioada mai mare de 12 luni consecutive, cu exceptia situatiei in care, in aceasta perioada, strainul a beneficiat de un drept de sedere temporara intr-un stat membru al Uniunii Europene;
d) in cazul absentei de pe teritoriul statului roman pe o perioada mai mare de 6 ani consecutivi, chiar daca in aceasta perioada a beneficiat de un drept de sedere temporara intr-un stat membru al Uniunii Europene.
(4) In situatia in care, la incetarea dreptului de sedere permanenta, strainul se gaseste pe teritoriul Romaniei, iar prezenta acestuia nu constituie o amenintare la adresa ordinii publice sau securitatii nationale, acesta poate solicita eliberarea unui permis de sedere temporara pentru scopurile si in conditiile prevazute in prezenta ordonanta de urgenta.
(5) Strainului al carui drept de sedere permanenta a incetat in conditiile alin. (3) lit. b) sau c) i se poate acorda un nou drept de sedere permanenta, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, dupa o sedere legala si continua pe teritoriul Romaniei de 12 luni.